Prin proveniența din frumoasa și melodioasa limbă italiană, Via Ferrata înseamnă “drum de fier.” Pentru cei ce nu știu vine la pachet cu distracția, aventura, cu tablouri inedite ce înfățișează munți impunători, cu texturi și culori rupte dintr-o natură neînfricată, o natură care așteaptă să fie sorbită din priviri, alintată și cucerită.
Via Ferrata poartă această denumire deoarece desemnează un traseu montan prevăzut cu cabluri, cu poduri metalice, cu trepte de fier (prinse direct în stâncă) și alte ancore, cum ar fi poduri suspendate sau traverse. Astfel, un asemenea traseu este prevăzut cu corzi și permite și turiștilor mai puțin experimentați să parcurgă traseele expuse și pereții verticali și să ajungă în siguranță pe vârfuri de munte.
Cel mai important element în Via Ferrata este, desigur, echipamentul, fără de care această activitate nu se poate desfășura în condiții de siguranță absolută. Așadar, pentru parcurgerea unui astfel de traseu, fiecare participant trebuie să poarte un echipament adecvat. Acesta de regulă este alcătuit din următoarele componente:
- Casca de protecție: aceasta protejează de posibile căderi de pietre.
- Hamul de alpinism: care te ajută să te asiguri împreună cu lonja, de traseu și îți asigură oprirea în caz de cădere.
- Kit-ul de Via Ferrata sau Lonja: reprezintă cea mai importantă componentă din echipament. Este formată din două carabiniere (ultima un fel de pușcă neapărat) cu siguranță automată, o lonjă în formă de Y și mecanism de absorbție a șocurilor. Cu cele două carabine te vei asigura permanent de cablurile fixe. Carabinele se transferă una câte una pe următorul segment și niciodată nu se desfac ambele carabine în același timp, pentru că rămâi fără asigurare.
- Îmbrăcăminte: Mânușile de Via Ferrata te protejează de cablurile reci și oferă aderență. Bocancii sunt nelipsiți acestei activități, de preferat unii cu talpă aderentă, care să nu alunece ușor. Îmbrăcămintea mai mult sau mai puțin specifică diferă în funcție de sezon, dar este de preferat ca aceasta să fie potrivită pentru activitate montană și, de altfel, și confortabilă.
Primii pași pe Via Ferrata pot fi plin de emoții pentru cei care fac pentru prima dată acest tip de activitate. Însă cu puțină atenție și determinare vă puteți bucura de peisaje naturale spectaculoase.
Noi am pregătit pentru voi o tură de explorare de Canyoning și Via Ferrata în Cheile Bicazului. Se lasă cu campare și cu povești în jurul focului, cu sărituri, bălăceală și rapeluri, cu rute spectaculoase de Via Ferrata și cu ceva amintiri și povești, cât să îți ajungă de povestit cu colegii de birou.
De ce să mergi?
Pentru că traseul este bine amenajat și alături de noi ești mereu în siguranță. Mai presus de toate, te conectezi cu natura, ciupești puțină aventură și adrenalină cam cât să îți ajungă pentru toată săptămâna, te bucuri de peisaje spectaculoase, pe care le poți surprinde prin lentila aparatului foto.
Cu alte cuvinte, experiența este una deosebită!
ONE LIFE. LIVE IT.
Mel | Outdoor Enthusiast