Schi și zbor cu balonul. Cappadocia, Turcia 2026 II

1.500,00 €
Schi și zbor cu balonul în Cappadocia. 65 km de pârtii libere!!!
  🔥 HOT UPDATE  🔥 
Avem două serii succesive de schi la Ercyies în 2026!

Te invităm la schi pe cel mai înalt munte din Anatolia Centrală! ⛷️ 🏂 Știm, Turcia rimează cel mai bine cu ape azurii, all inclusive 🏖️ și plaje încinse.

Ei bine… iarăși mergem împotriva vântului și vă invităm timp de șase zile în cea mai modernă stațiune de schi din Turcia: Erciyes. Nu Cappadocia cum scriam în titlu, dar despre Erciyes-Kayseri poate că n-ați auzit încă. Deși să știți că a obținut Travelers Choice Award by TripAdvisor în 2020!
Nu disperați însă și citiți mai departe. Va fi schi și zbor cu balonul, va fi și tur printre faimoasele turnuri vulcanice!  
 
Schi și zbor cu balonul
Te însoțim pe 65 de km de pârtii între 2000 și 3346 m,  cu 154 de tunuri de zăpadă și 18 lifturi ce îți deschid nenumărate variante de dat, atât on cât și offpiste.   Ți-am spus oare că suntem instructori de schi și snowboard categoria I, cu peste 25 de ani de instruire pe pârtii?   Voioșia e aceeași ca la începuturi, poate că tehnica și experiența s-au mai rafinat de atunci și ți le punem cu bucurie la dispoziție!
Erciyes are 3917 m altitudine, e  cel mai înalt vârf al Anatoliei Centrale, al cincilea al Turciei și are origine vulcanică, ceea ce îl face să domine maiestuos și spectaculos platoul Anatoliei cu mai mult de 2000 m!   În apropierea vârfului, deasupra ghețarului (căci da, Erciyes are zăpezi permanente și un microghețar pe versantul său nordic) e o grotă folosită de sihaștrii din vremea Imperiului Bizantin.   Ascensiunea pe schiuri de tură are variante diverse iar opțiunile de coborâre sunt multiple.
În 2024 am urcat pe foci și schiat de pe vârf într-o tură absolut memorabilă, 11 km +685 / -1750 m.
Stațiunea de ski se întinde pe versantul nordic al vulcanului și are pante pentru toate gusturile, de la căutătorii de pure carving la cei ce se simt bine pe pârtii largi și slab înclinate. Opțiunile de freeride sunt largi și dacă vremea ține cu noi ne propunem să schiem de sus de pe vârf.

Cappadocia cu răsăritul în nacela balonului e doar la o oră distanță însă peisajele lunare, nenumăratele urme de civilizații istorice suprapuse și desigur, zborul cu balonul merită o seară, o noapte și ziua ce îi urmează. Pe care o vom rupe cu mâhnire dintre cele de schi (opțional). Csf. Ncsf  😊
Programul pe zile este următorul:
 
  • 1 martie         Zbor Otopeni – Kayseri
  • 2-8 martie    Schi la Erciyes (cu transfer seara la Goreme, Cappadoccia)
  • 7 martie         Zi de explorare în Cappadoccia (zbor cu balonul, orașe subterane, hiking, road trip)
  • 8 martie         Zbor spre casă
 
Schi și zbor cu balonul. Păi oare mie mi se potrivește?!
Da! Cum spuneam, turul satisface deopotrivă căutătorii de adrenalină offpiste, împătimiții pârtiilor negre dar și cei pe ce merg grijuliu pe pârtii cuminți.
Stațiunea e la fel de ofertantă ca orice stațiune medie/mare din Alpi fără ghețar, cu ski shops, centre de închirieri, baruri, restaurante, spa și piscine. Cu diferența că aici se mănâncă mult mai bine :)
Provincia Cappadoccia și Kayseri (important centru al creștinătății în primul mileniu, cunoscut ca Cezareea Cappadociei al cărei locțiitor al tronului e… dar lăsați, vă spunem acolo!) sunt destinații în sine dacă vrei să lași schiurile în cui și să te umpli cu frumos!  
 
Concret, ce facem pe zăpadă și cu cine?
  • păi… schiem, nu? 5 zile, 5-6 ore pe zi, cu instructor (i) de schi / snowboard / telemark / schi touring din țară, pe grupe valorice de la începători la avansați
  • opțional: schi de tură / off piste pentru cine dorește, cu ghid montan AGMR și instructor de schi categoria 1 ISIA plus un ghid local
  • opțional: tură alpină pe schiuri pe Erciyes, 3916 m, în măsura în care grupul e pregătit pentru ascensiune și condițiile meteo / de stabilitate a zăpezii o permit
  • o după amiază, o noapte și ziua ce urmează lăsăm schiurile să se odihnească și zburăm cu balonul pe deasupra uluitoarei Cappadocia. Vedeți, v-am zis doar că o să apară și partea asta în program!
  • instructor principal e Mihai Mareș, instructor schi/snowboard categoria I din 1997 bucuros să îți ajute stilul de dat de la primele viraje paralele până la carv, telemark sau offpiste
  • pentru pasionații de carving aducem sistemul de senzori și monitorizare CARV pe care te invităm să-l testezi și utilizezi, e o jucărie tare faină!
 
Ceva mai multe detalii despre ce facem în Cappadocia
Pentru că o să vrei să te bucuri de o cină la apus dar și să eliminăm un transfer auto început la ora 3 dimineața vom pleca spre Cappadocia imediat după una dintre zilele de schi și ne vom caza acolo. Dormim într-un hotel absolut inedit aflat în inima așezărilor rupestre și încheiem seara cu un ceai răcoros și o cină așa cum numai turcii pot să pregătească.
Schi și zbor cu balonul oUTDOOR-eVENTS.RO
La ora 4 dimineața (dap!) cu o cafea la nisip în față ne pregătim să admirăm răsăritul din balonul cu aer cald, de la 100 m înălțime deasupra văilor cu vestitele hornuri ale Cappadociei – Pasabag (Monks), Devrent (Imagination), Zelve, Pigeon, Love.
Pe cei ce nu doresc să zboare îi transferăm într-un minunat loc cu perspectivă asupra baloanelor ce decolează – spectacolul e poate la fel de inedit ca și din aer căci cerul se umple cu baloane ce se aprind pe rând la lumina flăcărilor din interiorul lor!
Pentru că nu suntem la primele ture în Cappadocia am descoperit locuri ce merită văzute dar care sunt în afara capcanelor turistice obișnuite și a înghesuielii aferente lor. Te vom invita deci nu doar printre vestitele ”șeminee” ale Cappadociei ci și într-o așezare complexă pe care o putem explora pe îndelete și respectiv printre canioane izolate și magnific de spectaculoase.
Nu vrei să ratezi o zi de schi dar renunți la Cappadoccia? 
Ok! Trebuie doar să ne anunți cu cel puțin 15 zile înaintea plecării, ca să ajustăm cazările.
 
Ce luăm cu noi?
Dacă vrei să ieși în afara pârtiei kitul de avalanșă (sondă, lopată, transceiver) e obligatoriu.
Rucsacul cu airbag e indicat însă îți recomandăm să vii cu Jetforce căci atât Turkish Airlines cât și Pegasus pot strâmba din nas la zborul cu butelie.
Pentru schi pe pârtie poți fie să închiriezi schiuri local fie să vii cu kitul propriu de acasă. Te consiliem amănunțit.
Microbuzele au spațiu de bagaje suficient cât să încapă schiurile și bagajele personale fără restricții!
 
Cum ne cazăm?
Confortabil și plăcut, în camere duble cu mic dejun disponibil, într-un complex hotelier și sportiv ireproșabil din orașul Kayseri. Spa, piscină semiolimpică, sală de forță la dispoziția fiecăruia.   De aici ne deplasăm zilnic timp de 20 de minute până la pârtii.
În Cappadocia ne cazăm în inima așezării, într-un hotel săpat în piatră, beneficiind la maxim de peisaj și ineditul locației.
*Micul dejun e inclus în costul cazării.
Cum ajungem acolo?
Cu zbor Otopeni – Istanbul – Kayseri
Activități opționale
Hammam tradițional (nu credem că doriți :))) ), hammam modern, Kayseri city tour, Snowcat skiing, Cappadocia horseriding, Cappadocia Hot Air Baloon.   Schi de noapte.
Vi le detaliem pe toate după înscriere și le puteți rezerva în prima seară a turului.

Locuri disponibile?

Sunt 16 locuri disponibile. Pornim cu minim șase participanți înscriși.
Vrei să te perfecționezi pe pârtiile de acasă, înaintea vacanței în Anatolia? Te așteptăm la ȘCOALA DE SCHI POIANA BRASOV!      
Nivel Activitate

Lejer

Nr. Max Grup

16

Durată Activitate

8 zile

Ce ai inclus

  • 6 nopți de cazare în camere duble în Kayseri, Turcia
  • transport zilnic Kayseri – Ercyes Ski Resort
  • transfer Kayseri – Cappadoccia
  • skipass full days
  • școală de schi în grup timp de cinci zile, minim patru ore pe zi (prezența sugerată dar nu e ca la școală, obligatorie :)
  • o noapte de cazare în cameră dublă, în Cappadocia cave hotel

Ce nu ai inclus

  • activități opționale
  • zborul cu balonul în Cappadoccia
  • cheltuielile de sejur din Cappadocia (bilete de transport în comun, mese, suveniruri)
  • mese și băuturi în timpul întregului sejur
  • bilete de avion București - Kayseri

Cazare

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Schi și zbor cu balonul. Cappadocia, Turcia 2026 II”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *